Normal ca nu stiu! De fapt nici nu vreau sa stiu, incerc sa nu-mi mai incarc creierul cu toate porcariile. Mai nou structura mea adn imi arata legatura cu D-zeu. F tare frate unicitatea ei este tocmai linkul meu direct cu Tipu'. Ce se va intampla cand vom observa ca nu suntem unici si suntem dependenti unul de celalalt? Ce se va intampla cand vom reusi sa descoperim viata pe alte planeta sau ne vor descoperi ei pe noi? Oare o sa mai insemne ceva cuvantul biserica?

Aburul serii se lasa usor pe pamant, forfota de peste zi se estompeaza lasand in urma un inspaimantator intuneric. Becurile de neon nu fac fata densitatii cetii, te simti singur intr-un oras plin de oameni. Nimeni nu vorbeste cu nimeni, nimeni nu e interesat de nimeni. Individualismul a depasit orice limita. Cat sufeream prin 2000 ca oamenii sunt ignoranti, habar n-aveam ce va urma. Poti sa mori pe strada si sa nu te observe nimeni timp de doua sau chiar trei zile. Vezi oamenii cum se uita la tine dar nu te vad, privirea pierduta prin ochelarii lor te face sa crezi ca apartii de cea mai pesimista, obtuza si ingusta comunitate care a existat vreodata pe imbacsita planeta Pamant.
Imaginea ei ma va urmari toata viata, s-a uitat la mine si mi-a zambit. Nu puteam sa cred ca este real ce vad, nu puteam sa cred ca ea imi zambeste. M-am obisnuit sa nu fiu observat, sa nu fiu bagat in seama, si acum apare ea cu zambetul acesta minunat. Mi s-au taiat picioarele, nu mai stiu cum sa reactionez, am inghetat si astept sa treaca pe langa mine si sa ma ignore asa cum m-am invatat. Asta mi se intampla mie omul care pana cum o suta si ceva de ani era sigur pe el si stia cum sa poarte o conversatie care sa duca cat mai repede la sex. Of ce bine era, lucrurile simple care imi aduceau atat de multa bucurie acum sunt de mult uitate. Vorbesc despre ele ca si cum s-au intamplat in imaginatia mea.
Am stat si am asteptat sa treaca mai departe, dar ea nu a dat nici un semn ca ar vrea sa plece. A venit la mine si m-a intrebat:
-- Frumoasa seara nu?
- Nu stiu ce vezi atat de frumos la opacitatea asta, dar mie nu mi se pare frumoasa deloc.
S-a schimbat la fata, iar in clipa urmatoare a lesinat. De fapt am crezut eu ca a lesinat, dar pata rosie de sub haina m-a dus cu gandul mai departe, a fost impuscata. Evidenta ca gloantele de gheata folosite de asasini sunt perfecte pentru acoperirea oricaror urme. Nu ramane proiectilul si poti sa tragi de la o distanta de aproape un kilometru fara sa faci pic de zgomot. Am inceput sa tip, sa urlu poate ma ajuta cineva. Poate ca n-a murit, poate ca e doar ranita dar nu e nimic grav. Oamenii treceau pe langa mine, iuteau pasul si incercau sa nu se uite. Am luat-o in brate si m-am ascuns in primul con de umbra pe care l-am vazut, mi-era teama sa stau in lumina de teama lunetistului care probabil ca peria zona. Totusi speram sa gasesc transport spre spital.
- Cauta in buzunarul drept, o aud soptind. Surprins ca vorbeste bag mana usor in buzunar si gasesc o cutiuta neagra de bijuterii.
- Ce e asta?? intreb surprins
- Nu esti tu cel care trebuia sa primeasca cipul, dar ai grija de el. De tine depinde soarta noastra a tuturor.
- De mine? Ce spui? Cum de mine? Nu se poate sa depinda de mine! Eu nu pot sa fac asta, sunt un nimeni de care nu poate depinde nimeni, pe care nu se poate baza nimeni.
- Macar tine-l pana ajunge persoana de contact care trebuia sa intre in posesia lui, arata ca tine. Au fost ultimele ei cuvinte inainte sa-si dea duhul.
Am lasat trupul neisufletit in intuneric si m-am intors la locul in care mi-a zambit. Daca stiam ca un zambet imi va schimba viata, as fi intors privirea si imi luam talpasita. Acum cu cipul in mana stau si astept persoana care arata ca mine, persoana care stie despre ce e vorba. Stau in intuneric sperand ca acel cineva sa vina si sa ma scape de povara care a aparut brusc pe umerii mei.